Vocea umană şi tulburările de voce

 Ziua Internationala a Vocii

 

Vocea umană şi tulburările de voce

Lect. univ. dr. Carolina Bodea Haţegan

         Vocea umană este un fenomen complex care se produce prin interacţiunea dintre organele respiratorii, fonatorii, cavităţile rezonatorii şi organele implicate în articularea sunetelor limbii, toate acestea fiind controlate de SNC. Astfel, producerea vocii implică o coordonare foarte fină între organele menţionate şi procesele necesare.

Vocea reprezintă sunetul perceptibil produs prin trecerea aerului eliminat din plămâni, prin cavitatea laringiană. În producerea vocii corzile vocale au un rol foarte important. Caracteristicile de bază ale vocii sunt (Woźnicka et al., 2012):

  • înălţimea vocii (aceasta este direct dependentă de mişcările/ondulaţiile corzilor vocale);
  • intensitatea (pe care o percepem ca volum al vocii, aceasta fiind dependentă de presiunea glotală);
  • calitatea (aceasta este dependentă de cavităţile rezonatoare);
  • timbrul (acesta conferă culoare vocii, oferintă o amprentă vocală unică vorbitorului, deosebindu-l de alţi vorbitori).

O voce bună prezintă următoarele caracteristici (Woźnicka, et al., 2012; ASHA, 2004):

  •  calitate plăcută;
  •  rezonanţă solidă;
  •  înălţime adecvată;
  •  volum potrivit;
  •  expir corect gestionat;
  •  pronunţie corectă a sunetelor;
  •  flexibilitate (combinarea funcţională a parametrilor mai sus menţionaţi în funcţie de contextul comunicării).

Johnson, Brown, Curtis, 1965 (apud Aronson; Bless, 2009) menţionează următoarele criterii pe marginea cărora putem stabili dacă vocea este funcţională sau prezintă tulburări:

  • calitatea plăcută a vocii, ceea ce înseamnă o anume muzicalitate a vocii, fără sunete parazite, fără pauze necorespunzătoare, fără alterări ale înălţimii sau intensităţii sunetelor;
  • înălţimea vocii/tonul trebuie să fie corespunzător vârstei şi genului vorbitorului;
  • intesnitatea vocii trebuie să fie relaţionată cu intenţia de comunicare, cu momentul în care se realizează comunicarea, cu destinatarii actului comunicaţional, cu locul unde se desfăşoară actulul comunicaţional (aceasta înseamnă că intensitatea vocii poate fi variabilă în funcţie de parametrii pragmatici ai comunicării);
  • vocea trebuie să fie flexibilă; acest parametru  vocii se referă la modul în care se combină precedenţii doi parametrii, anume: înălţimea vocii şi intensitatea, în vederea marcării emfazei, a diferenţelor semantice, a componentei emoţionale în actul discursiv;
  • sustenabilitate adecvată; acest parametru se referă la compatibilizarea calităţilor vocii cu statutul social, profesional şi cu nevoile fiecărui vorbitor.

Vocea disfuncţională este tipul de voce prin care se atrage atenţia asupra vorbitorului întrucât calitatea vocii nu corespunde particularităţilor de vârstă, dezvoltare, de gen şi sociale ale vorbitorului.

De cele mai multe ori tulburările de voce sunt delimitate prin termenul „răguşeală”, acesta desemnând o voce care se articulează pe frecvenţe joase, o voce care prezintă o serie de sunete parazite, o voce care are o intensitate necorespunzătoare momentului în care se realizează actul conversaţional/comunicaţional. Dincolo de acest termen Aronson; Bless (2009, p. 3) inventariază o pleiadă de termeni prin care se pot descrie tulburările de voce: voce aspirată, obosită, astenică, respirată, ascuţită, gravă, monotonă, slabă, plictisitoare, sumbră,  gravă, guturală, mârâită, dură, cavernoasă, infantilă, tare, stridentă, metalică, înăbuşită, neuroastenică, de piept, nazală, pasivă, sobră, încordată, discretă, stridentă, groasă, subţire, fără tonalitate, tremurândă, şoptită, slabă.

Au fost conduse o serie de studii prin care să se poată ajunge la o terminologie comună în delimitarea tulburărilor de voce. Astfel, delimităm tulburările de voce în funcţie de parametrii prin care caracterizăm funcţionalitatea vocii:

  • tulburarea de voce la nivelul înălţimii vocii presupune exagerări în ambele sensuri, în jos sau în sus, în legătură cu frecvenţa pe care se emite vocea;
  • tulburări legate de intensitatea vocii presupune fie o voce prea slabă, fie o voce prea tare;
  • tulburările la nivelul parametrului de flexibilitate presupun fie o voce monotonă, fie o voce prea emfatică, fie o voce inconsistentă în raport cu contextul comunicaţional.

Rareori tulburările de voce pot fi caracterizate din prisma unui singur parametru afectat, de cele mai multe ori acestea presupunând o combinare a afectării parametrilor prin care se delimitează vocea funcţională.

Bibliografie:

Aronson, A.; Bless, D. (2009). Clinical Voice Disorders,  Fourth Edition, Thieme Medical Publishers, Inc., New-York, USA.

Aronson, A. (1990). Clinical Voice Disorders, Third Edition, Thieme Medical Publishers, Inc., New-York, USA

Woźnicka, E.; Niebudek-Bogusz, E.; Kwiecień, J.; Wiktorowicz, J.; Śliwińska-Kowalska, M. (2012). Applicability of the Vocal Tract Discomfort (VTD) Scale in Evaluating the Effects of Voice Therapy of Occupational Voice Disorders, Medycyna Pracy 2012; 63(2):141–152.

http://www.asha.org/

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: